Cel Din Urmã Vis

În gol mã vîntur nimicniciei,
Fãrã însemnare se sorb prãvale…
Vînturat ce-n zãri se stinge,
Fãrã crutare,
Tot ce-i dor si înclestare.

Un sir foit se rãsfoieste,
Un ghem de vise încolteste.

Tãrîm strãvechi rãscolit de miraje,
Unde clipele-mi pier
Cînd mijlocu-mi se cascã-n zare.
…si înãuntru-mi se goleste
Despletit de sfori de fel
Ce viscolesc nemãrginirea.

Golitoarea ce seninã muscã,
Soarbe seva ce-a scãzut în vine.
Uscat vînt crapã cerul... gurii
Ce scuipã vãpãi de viu foc în beznã.
Despleteste... mãruntit...
Grãbit, cãtre nimic rãsfirat...
Încetinit se mistuie, dogorind de jale
În nimicnicia ne-nsufletitoare.

Vãrsãtoarea ce-n formã toarnã stele-ncinse
Ce-ntoarce necuprinsul si-i reda suflarea.
Inmultit si preamãrit
Înãltat în pîntec scapãrã scîntei...
Mãnunchi mãiestrit si dibãcit de-nrosire
Glorie, ce-n om îsi gãseste firea.